Ieri era fericita. Fluturasi, zmei si avioane. Avea zambetul pe buze, si in obraji ii apareau gropite. Vorbea despre el cu caldura si gingasie. Era indragostita. Acel sentiment fraged si pur, indragosteala aia de copil nebun care crede in vise, in iubire si boamboane colorate. Acel copil care vede tot ce e mai bun in oameni, care radiaza si care traieste. Era fericita.
Azi in ochi i se citeste dezamagirea, tristetea. Pare impacata, dar totul in jurul ei pare nesigur. De ce? De ce oamenii spun cuvinte pe care nu le cred, de ce vorbesc de sentimente pe care nu le traiesc, de ce saruta buze pe care nu le simt?
Ciudat este cum se reface sufletul dupa furtuni si ce izvor nesecatuit de iubire este. Intotdeauna dupa ploaie rasare soarele, asa cum intotdeauna dupa noapte vine dimineata, ce da nastere lumininii.
Copilul nebun spera, asteapta soarele, asteapta dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu