eu...in 25 de ani

Nu am mai scris de foarte mult timp...Cred ca nu am avut curajul sa imi citesc apoi randurile si sa nu fiu mai dezamagita decat sunt. Au trecut si 25 de ani...si veti spune ca vor mai trece si altii. Problema este ca au trecut si m-au surprins, m-au dezamagit si m-au facut sa uit cine sunt..mai bine spus cine eram. Este foarte evident ca m-am schimbat mult si ca nu mai sunt pe placul multora dintre cunoscutii mei. Sincer, nici eu nu mai sunt pe placul meu. Probabil de aici atatia pitici si atatea frustrari. Dar in seara asta mi-am dat seama de ceva. Nici nu pot dar mai important, nici nu mai vreau sa fiu cum eram odata. Ca doar de asta trece timpul, pentru a schimba ceva la noi. Cine pricepe ca asta e ok, cine nu...ajunge ca mine. Pina in seara asta cand am realizat ca poate nu voi mai fi fericita cu mine niciodata, dar cu altii?!.. Ghinion.. dar un lucru e cert...Nu voi mai incerca sa imi scuz comportamentul si atitudinea, doar pentru ca in mod normal eram intr-un fel. Voi incerca sa nu mai imi fie teama sa fiu ursuza daca asta simt si nici sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac numai pentru a multumi pe cineva. Cu atat mai mult cu cat acel cineva probabil ca nici nu a incercat sa tina pasul cu schimbarea mea. Cand tii la cineva, o faci pentru ca in timp s-au adunat multe amintiri placute si acea persoana in viata ta a insemnat ceva. In momentul in care persoana respectiva se schimba si nu mai e asa cum vrei si cum o stiai, automat sentimentele tale sau felul in care o privesti se schimba, nu?! Ei bine, uitati-va bine la mine...M-am schimbat si nu voi mai fi niciodata la fel! Si cine spune ca timpul nu l-a schimbat se minte singur foarte bine. Poti sa te minti, dar cu cat accepti mai repede noul tu, cu atat mai bine...e mai greu cu acceptarea...cum spuneam nici mie nu imi place in totalitate de noua eu. Dar incerc sa o inteleg...pentru ca voi trai cu ea pentru tot restul vietii mele...si m-am saturat sa fiu nefericita pentru ca sunt eu. Dupa ce ma accept, ramine o singura problema, o sa ma accepti si tu? Vei mai tine la mine? Ma vei mai iubi si tu cand nu voi mai fi la fel? Noii noi vor mai fi compatibili? Raspunsurile la aceste intrebari sunt cele care ma panicheaza cel mai tare!
Nu mi-e frica de varsta pe care o am, nu mi-e frica de batranete sau alte deastea, mi-e frica de faptul ca nu foarte multi vor putea sa ma intelega asa cum sunt eu acum...si mi-e frica si ca eu nu voi mai putea sa ii inteleg...asa trece timpul peste noi.

Ce este fericirea?

"In ultima vreme imi tot bat capul cu ce inseamna sa fi fericit intr-o relatie, in ziua de azi. E clar ca nici o relatie nu e perfecta, doar ca unii oameni stiu sa isi tina gura cu privire la problemele pe care le au in viata de cuplu, chestie ce te face sa crezi ca sunt fericiti. Asta nu inseamna ca nu le au. In acelasi timp am ajuns la concluzia ca fericiti nu suntem decat la inceputul relatiei. Atunci cand nu vedem defecte, atunci cand nerabdarea de a ne vedea unul pe celalalt ne face sa ne concentram pe momentele frumoase si sa ne bucuram mai mult de ele. Dupa o vreme, acestea devin normale, nu mai sunt speciale, si nu le mai apreciem. Eu zic asa: sa te indragostesti e usor, o stim toti. Dar incercarea cea mai mare in viata de cuplu e sa ramai indragostit. In opinia mea e imposibil. Si dupa ce nu mai esti indragostit, si doar iubesti, atunci trebuie sa gasesti un echilibru intre toate elementele acelea care constituie actul de a iubi: prietenie, respect, iertare, suport, toleranta, umor, compasiune, abilitatea de a te pune in locul celuilalt, entuziasm, etc. Inca ceva: cine a spus ca banii nu aduc fericirea a fost un mare idiot..pentru ca banii iti dau posibilitatea sa faci chestii cu omul de care esti indragostit, sa prelungesti acea stare de indragosteala, iar cand asta dispare, sa continui sa faci chestii cu omul pe care acum il iubesti, ca sa continui sa il iubesti, ceea ce in final te face fericit. Do I make any sense?"

Yes you do....numai ca am ceva de obiectat...nu cred ca banii sunt cei care te fac fericit intr-o relatie...poti sa ai oricat si poti uita de unde ai plecat, poti uita ce vroiai sa faci cu ei. Si poate ajungi sa nu te mai bucuri de ei cu persoana iubita...si poate fi si invers...poti sa fii sarac, sau hai sa zicem modest si sa apreciezi mai mult lucruruile marunte..care atunci cand ai bani...le dai uitarii...asta e parerea mea...nu banii sunt conditia...conditia e omul...numai si numai omul!

atunci cand

Ce se intampla atunci cand uiti cine e linga tine, cine te sprijina, cine te accepta asa cum esti, cine iti intelege toate temerile si cine a invatat sa treaca peste toate, cine renunta la tot, cine te ingrijeste cand esti bolnav? Ce se intampla cand uiti umarul pe care plangi in momentele grele, mina care te mingaie si iti sterge lacrimile cand sufletul tau arde de durere, cand uiti cine te-a facut odata cel mai fericit om de pe pamant? Ce se intampla cand uiti de flori, de vorbe frumoase si scrisori de dragoste, de biletele lasate pe frigider sau de melodii ascultate in miez de noapte, de promisiuni si regrete, de imensitatea sentimentului pe care acel cineva ti-l oferea candva? Ce se intampla atunci cand uiti sa spui si sa simti ca iubesti?

the movie

So... e vorba despre filmul ăsta pe care îl urmăresc de ceva timp încoace. Most people cred ca în viaţa reală nu se întâmplă nimic din ceea ce vezi în filme, drama şi romantismul şi faza aia când el fuge după ea la aeroport si...bang...happy ending. În filmul ăsta e puţin diferit, oamenii chiar suferă şi chiar dacă te aştepţi la un final fericit, sfârşitul nu este aşa de previzibil. E ciudat cum drumul părea atât de drept şi dintr-o dată trebuie să alegi una din bifurcaţiile sale. E ciudat cum te trezeşti într-o dimineaţă şi tot ceea ce era certitudine pare minciună, iubirea rămâne goală iar pasiunea s-a stins. În filmul ăsta realitatea e altfel decît am perceput-o. Şi dintr-o dată nu mai contează că soarele răsare, că miroase a liliac, că am mîncat măcieşe pe Lună sau că am plecat de undeva pentru a ajunge nicăieri. Nu mai contează nimic, pentru că nu îi mai pasă nimănui. Odată era nebunia şi zâmbetul şi sufletul curat. Şi oricât ai încerca să mă convingi, iubirea e cea mai importantă, faptul că simţi că te sufoci dacă nu respiri acelaş aer cu al persoanei iubite....Asta e cel mai important, de aici curg toate şi dorinţa de a fi mai bine şi comunicarea şi pasiunea. Oricum filmul ăsta, scenariul ăsta nu este definitivat. Fiecare dintre noi putem să mai scriem o pagină sau chiar căteva rînduri...important e cum le scriem... Însă mă intreb, dacă certitudinea pare minciună, iubirea a rămas goală iar pasiunea s-a stins, ce rost mai are să scrii un final? Ai fost nebunia mea, motivul pentru care am simţit tot şi am renunţat la tot, ai fost zâmbetul care m-a făcut fericită...nu regret nimic...doar că mi-e teamă de final....sau de faptul că vei rămâne un personaj secundar....

2011

Un an nou, un job nou, si sper sa mai apara noutati pe parcurs. Inceputul? Mi se pare promitator dar astept cu nerabdare surprize...daca se poate placute, daca nu, ma descurc eu. In ultimul timp mi-am cam testat limitele... pe toate planurile :) Anul acesta mi-am propus sa imi indeplinesc mai multe dorinte, mult mai multe decat anul trecut. Si am asa un feeling ca totul va fi bine si voi face tot ce mi-am propus. 2011 imi pare un an lung...am timp...