Dimineata, dorinta si imbratisarea

La inceput a fost dorinta. Apoi a venit teama. Teama de necunoscut, de sacrificii si lacrimi, dar cel mai mult teama de neclar. Era o zi innorata si doar ploaia ii stia secretul. Se uita la aceeasi strada dar nu o mai recunostea, nici pasii pe care ii facea parca nu mai erau ai ei si de fiecare data cand inchidea ochii sa clipeasca, o durea nespus dimineata in care si-a dat seama cine este.

Deasupra ii plutea neputinta si gandul, iar din neant ii veneau vorbe dulci si otravitoare. Contrastele o oboseau si tot ce isi dorea era ca pentru o clipa lumea sa stea in loc, pentru a putea fi cuprinsa din nou de imbratisare. Era tot ce isi doreste. Nu stia daca era doar a ei sau mai exista vreo persoana prinsa in aceeasi imbratisare, dar nici nu mai conta. Conta doar dimineata, dorinta si imbratisarea.

Avea o mie de intrebari pe care nu indraznea sa le adreseze si mult mai multe raspunsuri pe care ar fi putut sa le ofere. Dar nu mai avea voce si nici intrebarile si nici raspunsurile nu isi mai aveau locul.

"Doamne, rupe-mi sufletul din piept...."

Stiu si eu cum e

Stiu cum e sa simti ca ai venit de nicaieri si ca pleci niciunde. Stiu cum e sa simti ca fiecare zi pare o copie a celeilalte si efectiv sa nu gasesti sensul orelor trecute. Te trezesti dimineata, iti spui ca e o zi cu soare si ca azi va fi bine, cand tu nici nu stii exact cum e de fapt. Rau nu e. Dar nici bine. Atunci cum e? Ce e intre rau si bine?

In drum spre munca te dezgusta aproape orice pentru ca deh... esti o persoana cinica si e mai usor sa vezi lucrurile astfel decat sa iti tot repeti in gand ca viata e frumoasa si ca merita traita! Nu, sarcasmul e pentru tine un stil de viata chiar daca nu iti permiti sa il manifesti decat cu cei care cu siguranta sunt la fel ca tine. In alte circumstante, cine stie ce zice lumea despre persoana ta, asa ca cel mai bine este sa pastrezi secretul ca iti repugna mijloacele de transport in comun sau pensionarii grabiti care te dau jos de pe picioare, prinsi fiind in mirajul gasirii unui loc pe scaun. Iti pui castile in urechi si visezi ca viata ta poate fi altfel, in momentul in care vei reusi sa iti dai seama ce este intre bine si rau. Si mai arunci cate o privire fulgeratoare si o grimasa catre baba care se uita la tine cu dispret, probabil deranjata de look-ul tau nonconformist. Oricum, orice ai purta, baba se uita la fel la tine...

Si cobori din autobus si respiri in sfarsit aer curat, in timp ce te indrepti cu pasi marunti catre locul de munca. Jesus, e doar marti... Mai e ceva pana vineri. Ziua de vineri e cea mai frumoasa zi. Urmeaza weekendul si poti sta linistit acasa cu gandurile tale sarcastice fara sa mai fi nevoit sa le ascunzi de te miri ce coleg sau colega, care by the way, pare ca are toata viata pusa la punct. Stie exact ce e intre bine si rau dar nu vrea sa impartaseasca secretul.

Ajungi la munca si constati ca e cazul sa faci curatenie pe birou. Nimic nu poate fi mai inviorator si benefic pentru suflet decat sa arunci vraful de hartii ce sta pe masa de doua luni. It's a new day! Odata cu actiunea asta poate reusesti sa-ti faci ordine si in viata.

E timpul pentru o pauza, ziua nu se anunta agitata asa ca iti permiti sa iesi la o tigara si o cafea. Iti iei cana si vezi ca s-a intarit zatul de la cafeaua pe care ai baut-o ieri. Great! Nimic nu poate fi mai enervant, poate doar baba din autobus.

In timp ce savurezi tigara iti vine ideea sa te lasi de fumat. Pentru prima oara in ziua aceea. Te gandesti cati bani ai economisi si ce ai putea face cu ei. De exemplu sa cumperi benzina si sa folosesti masina care sta in parcare degeaba, si asta pentru ca e mai ieftin sa circuli cu busul. Gata! Te lasi de fumat. Dupa ce termini pachetul pe jumatate plin. Sau pe jumatate gol. O alta dilema existentiala. In fine! Pana sa iti termini si cafeaua din cana, cana pe care cu siguranta ai primit-o la un eveniment, verifici care e starea natiunii pe facebook. Statusuri cu "buna dimineata", "a bright new day", un accident care a avut loc, cine cu cine s-a casatorit, o melodie inspirationala, reclame si altele. Inchizi fericit pagina, pentru ca realizezi ca nici altii nu stiu ce e de fapt intre bine si rau. Super!

Gata, e cazul sa te apuci de munca. Biroul e curat, mai ai cafea si tigari pentru o pauza, ce poti sa iti doresti mai mult?! 

Sigur, ai satisfactii. Te feliciti in sinea ta pentru munca bine facuta, rar se intampla sa observe si altcineva acest lucru. Asa ca te recompensezi cu inca o tigara si poate dupa munca cu o sticla de vin care trece de 30-40 de lei, pentru ca pana la urma, tu muncesti pentru banii aia. Iti trec prin minte tot felul de ganduri negative dar le alungi, pentru ca ai citit intr-o carte scrisa de un psiholog renumit ca gandurile negre provoaca in timp depresie si nu vrei, totusi, sa ajungi sa dai prea multi bani pe sticle de vin, de fiecare data cand consideri ca meriti. Totul pare in ordine, pe birou, la munca, si acasa. Cu toate astea e o dezordine latenta peste tot. 

Ti-ai terminat treaba si dai sa pleci iar un coleg care merge in aceeasi directie cu tine se ofera sa te duca cu masina. Fericire maxima! Ai scapat de un drum cu  pensionarii care si-au terminat cumparaturile la piata. Te gandesti daca sa intri la supermarket sau nu, dar in final te decizi ca sigur gasesti ceva mancare in frigider. Cum ramane cu sticla aia de vin?!

Ajungi acasa si finalizezi convorbirea pe care o ai la telefon (drumul de la magazin pana acasa te plictiseste si mai dai telefoane sa afli ce mai fac prietenii tai in timpul asta), te debarasezi de haine, incaltari si plase si te faci confortabil. Langa vinul ala alb sec de 40 de lei ar merge perfect niste paste cu fructe de mare. Te uiti in frigider si in camara si constati ca ai doar macaroane. Lasa, nici macaroanele cu branza nu-s de aruncat. Iti asezi masa frumos dupa ce ai gatit si stai pe ganduri daca sa postezi o poza pe facebook sau nu. Mai bine nu! Dadea mult mai bine daca erau fructe de mare. Asa, cine stie cu ce comentarii te mai trezesti. 

Esti prea obosit sa deschizi "Principele" lui Machiavelli, carte pe care ai inceput sa o citesti acum o luna, asa ca un serial easy e perfect. Ceva mai tarziu savurezi ultimul pahar de vin alaturi de o tigara, in racoarea serii pe balcon si te gandesti ca ai venit de nicaieri si pleci niciunde. Verifici starea vremii, maine e o zi cu soare. 

Cu capul pe perna moale iti faci un bilant al zilei si ajungi la concluzia ca rau nu e. Dar nici bine. Atunci cum e?

Infuzie de negura si claritate

Se simtea invaluita de un sentiment pe care nu putea sa il descrie nici cum. Simtea durere, dar nu o durere sfasietoare, simtea dezgust dar nu stia daca e tocmai cuvantul potrivit, simtea frustrare dar nu stia vis-a vis de ce si in acelasi timp mai simtea neputinta, de parca ar fi fost o papusa cu sfori. Incerca sa isi aminteasca daca nu cumva a mai trait vreodata sentimentul acela, pentru ca ii parea cunoscut dar trecuse atat de mult timp de atunci incat nu mai avea elementele necesare sa faca o comparatie corecta. Acelasi zambet dar indreptat parca altcuiva, aceeasi privire dar nu atintita asupra ei si aceleasi maini dar care nu mai produceau vibratie.

Deja de ceva timp isi facea filme despre  cum ar trebui sa fie, despre ce e corect sa se intample sau care ar fi reactia cea mai potrivita din partea aceluiasi el. Si uneori avea momente de luciditate cand credea ca va reusi sa resusciteze o relatie, ca vor reusi impreuna. Si asa cum a obisnuit-o viata, pe carare apareau adesea crengi care i se agatau de haine si care parca ii aminteau ca se minte, ca se mint amandoi. Au discutat despre faptul ca timpul a trecut peste ei, de nenumarate ori, au vorbit si despre ce isi doresc sau  nu isi doresc, si dupa fiecare discutie totul parea mult mai clar insa nu toate confesiunile erau adevarate, in sensul ca nu isi spuneau chiar tot. Si chiar si cand primele raze ale diminetii aduceau cu ele adevarul, acesta era limpede doar temporar. Negura punea stapanire din nou pe ceea ce aveau ei si se simteau din nou singuri. In loc sa isi zambeasca, sa se priveasca sau sa se atinga, se lasau agatati de crengile din jur.

Caterina nu e o fata asa cum intalnesti, sau cel putin eu nu am mai intalnit. Are capacitatea de a se metamorfoza in aproape orice isi doreste. Cateodata ai impresia ca detine o putere magica cu care din o boare calda si parfumata de vara se poate transforma intr-un ger naprasnic de iarna. Extremele au fost mereu problema ei. Nu a stiut sa fie constanta si nici nu a vrut sa lase vreo norma sociala sa ii impuna cum sa fie. E foarte ciudata Caterina. Desi magia ei nu a disparut niciodata mi se pare ca o foloseste din ce in ce mai rar. E pierduta si simte ca nici zambetul, nici privirea si nici atingerea mainii nu mai sunt doar ale ei. Iar magia nu a facut decat sa inrautateasca lucrurile. Mereu. Ieri parea ca isi revine, ca speranta a prins radacini din nou in sufletul ei insa azi, Caterina se simte invaluita de un sentiment pe care nu il poate descrie nici cum.

Cea mai neclara ii este discrepanta intre ceea ce i-a spus acelasi el si ce i-au aratat crengile prinse de haine. Acelasi el i-a adus claritatea pentru ca apoi odata prinsa de crengile de pe carare, sa se simta mintita si inselata. Insa negura mai avea o componenta. Cu ce drept se simte  mintita si inselata, atata timp cat si ea minte si inseala la randul ei?!

Un suras

Era o strada pustie, intr-o zi insorita si Caterina pasea cu pasi marunti pe trotuar. Cauta ceva. Casele vechi ii zambeau iar adierea vantului ii spunea ca deja are tot ce isi doreste. Insa Caterina cauta ceva cu sufletul. Nu stia nici ea exact ce anume, in schimb stia ca atunci cand va gasi ce cauta sufletul ii va spune.     Cand a ajuns la capatul strazii o astepta un suras. Cat de tare se insela adierea vantului...

O zi ca oricare alta

O vitrina batrana, cateva carti aruncate pe o masa, un Beetle vintage, cativa domni carunti la masa de table din parc, un pahar de vorba si apoi aproape de casa parfumul intens de tei amestecat cu raze de soare caldute. Eu purtand ia mamei mele, inscrisa cu broderii, povesti si plete blonde. In fiecare zi viata are cate ceva de oferit. Nu sunt visatoare, in ultimul timp chiar deloc, dar sunt momente in care realizez ca nu trece nici o zi fara sa se intample ceva special, trec doar zile in care nu vad, nu aud, nu simt. E placut sa te opresti cateodata si sa respiri. Sunt norocoasa, sunt atat de norocoasa!