La inceput a fost dorinta. Apoi a venit teama. Teama de necunoscut, de sacrificii si lacrimi, dar cel mai mult teama de neclar. Era o zi innorata si doar ploaia ii stia secretul. Se uita la aceeasi strada dar nu o mai recunostea, nici pasii pe care ii facea parca nu mai erau ai ei si de fiecare data cand inchidea ochii sa clipeasca, o durea nespus dimineata in care si-a dat seama cine este.
Deasupra ii plutea neputinta si gandul, iar din neant ii veneau vorbe dulci si otravitoare. Contrastele o oboseau si tot ce isi dorea era ca pentru o clipa lumea sa stea in loc, pentru a putea fi cuprinsa din nou de imbratisare. Era tot ce isi doreste. Nu stia daca era doar a ei sau mai exista vreo persoana prinsa in aceeasi imbratisare, dar nici nu mai conta. Conta doar dimineata, dorinta si imbratisarea.
Avea o mie de intrebari pe care nu indraznea sa le adreseze si mult mai multe raspunsuri pe care ar fi putut sa le ofere. Dar nu mai avea voce si nici intrebarile si nici raspunsurile nu isi mai aveau locul.
"Doamne, rupe-mi sufletul din piept...."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu