Caterina, tipa din blocul vecin trece prin momente destul de grele...sau poate ca grele e prea mult spus, hai sa zicem confuze. Ne-am apropiat destul de mult in ultimul timp, incercam sa ne cunoastem si sa facem pace. Poate vom ajunge sa fim prietene!
Oricum, spuneam ca e confuza. Nu stie ce sa creada despre ce simte. E genul de om care analizeaza orice. Nu prea stiu cum sa o ajut. E prea complicat pentru mine. Am gasit o scrisoare pe biroul ei...o scrisoare pe care i-a scris-o in caz ca e nevoie. Mie mi se pare un strigat de disperare...pe care el nu cred ca il va auzi vreodata. Caterina, vreau sa te ajut dar nu stiu cum!
"Simteam nevoia sa iti spun ce simt... ce se intampla in sufletul meu in aceste zile, ce imi trece prin cap in orele astea nesfarsite de singuratate si chin. Apoi mi-am dat seama ca nu stiu cu ce sa incep, de fapt nici macar nu stiu ce sa spun mai exact. Totul e foarte confuz. Ai reusit sa ma faci cea mai fericita persoana de pe pamant dar m-ai transformat in cea mai nesemnificativa. Niciodata viata alaturi de tine nu a fost previzibila. Asta ar trebui sa fie un lucru bun, nu m-am plictisit niciodata, doar ca nu iti sunt recunoscatoare pentru asta. Niciodata nu am fost sigura de ce simti, niciodata nu am stiut ce gandesti, niciodata nu am stiut ce insemn eu pentru tine, chiar daca au fost momente in care ma simteam stapina si lumea parea sa fie a mea, au trecut rapid pentru ca ai reusit de vreo cateva ori sa ma impingi jos de pe scara pe care tu stai in varf. Iar acum, dupa atata timp in care am incercat totul, ar trebui sa te compatimesc sau sa fiu alaturi de tine pentru ca pur si simplu nimic nu mai merge bine in viata ta. Cine a fost linga mine in serile in care te comportai ca un magar si simteam ca un bloc de gheata a mai usor de topit decat inima ta?! Nimeni...cu siguranta nu tu! Ai fost linga mine cumva cand simteam ca ceva nu merge si tu credeai ca exagerez? Nu! Ai incercat vreodata sa ma intelegi, sa ma intelegi cu adevarat, sa intelegi ce simt, sa lasi deoparte pragmatismul si ideea ca eu exagerez si dramatizez totul?!...Nu cred... In schimb acum eu ar trebui sa inteleg ca nimic nu va mai fi la fel dar ca ar fi pacat sa dam cu piciorul la tot...ar trebui sa inteleg ca esti confuz si ca nu ai nici o solutie... Imi pare foarte rau, eu am avut solutia, si cred ca am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru ca "noi" sa functionam. Am renuntat la multe, da stiu nu m-ai obligat tu sa fac asta, dar am facut-o pentru noi...si nu imi pare rau, imi pare doar in zadar... Ce as putea sa fac, cum as putea sa particip la lupta asta cand simt ca oricum nu contez...poate ca nu e adevarat, poate chiar insemn ceva pentru tine, dar din pacate nu simt asta decat de foarte putine ori... Stii ce e este foarte ciudat? Ca in ciuda faptului ca esti foarte imprevizibil, esti cel mai previzibil om pe care il cunosc. Daca voi pleca, sunt sigura ca te vei conforma cu ideea si vei incerca sa treci peste..Nu cred ca vei vrea sa ma intorci din drum si asta pentru ca ti-e frica...ti-e frica de faptul ca poate as face din nou ceva curajos pentru noi si ti-e frica de sentimentul de vinovatie. Cel mai bine e sa te speli pe maini si sa ai constiinta impcata... Nu am nevoie de asta deloc...."
Nu prea o inteleg pe Caterina....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu