A intrebat-o ce vrea iar ea nu a avut puterea sa ii spuna nimic. De parca toate cuvintele au fost spuse si nu a mai ramas nimic de rostit. L-a privit ca si cum stia ca nu il va mai privi niciodata si a plans sperand ca totul se va sfarsi mai repede.
Cand a plecat de la ea, credea ca va simti un soi de eliberare, ca o piatra i se va lua de pe inima. Ca lucrurile se vor linisti si ca va redeveni cine nu mai este.
Cateva clipe mai tarziu, linistea mult asteptata nu era liniste iar eliberarea parea mai departe ca oricand. Se simtea prinsa intr-o capcana, intr-un vartej care ii facea capul sa bubuie de durere si inima sa i se franga in mii de bucati.
Il cauta in locuri unde stia ca ii poate simti prezenta, dar acele locuri erau mai goale ca oricand.
Daca asa e cel mai bine, de ce naibii doare atat de tare?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu