Venim pe lume goi. Pe parcursul vieții ne îmbrăcăm cu tot felul de straie primite de la alții: învățături de la mama, dojeneli de la tata, reguli de la școală sau bariere de la diverse persoane pe care le întâlnim. Așa da, așa nu, și se creează involuntar reflexe de care este foarte greu să scăpăm.
Încetul cu încetul suntem tot mai îmbrăcați de tot ceea ce spune societatea. Unele sunt chestiuni vădit impuse, altele afișate strategic ca o reclamă bună care ne convinge să cumpărărm produsul.
Dar dacă odată, cândva, acum ne dezbrăcăm de acele straie dobândite, de învățăturile mamei, sfaturile prietenilor care ne răsună în urechi ca niște remindere, de calitățile și defectele care ne conturează personalitatea, de profesie și relațiile care așa zis "ne definesc", ce rămâne? Dacă dispar toate astea, cine suntem noi?
.......
Probabil până să ne dăm seama, trebuie să ne întoarcem înapoi, să părăsim această lume, la fel de goi cum am venit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu