Acum cativa ani

Cand oare am devenit atat e preocupati de lucrurile total neimportante si care pina la urma ne fac atata rau, in loc sa ne concentram pe aspectele care sunt acolo dintotdeauna dar carora nu le mai acordam importanta?

Au trecut si sarbatori de Craciun si de Pasti, si cu fiecare an care trece realizez ca nu mai simt ce simteam odinioara. Traditii, obiceiuri de familie, sentimente...parca toate si-au pierdut insemnatatea in favoarea stresului de la job sau a problemelor cu care ne batem capul, desi pina la urma viata e mult mai simpla decat pare.

Acum cativa ani, era vorba de casa care mirosea a curat si prajitura, de momentul mult asteptat al vopsitului oualor si de cativa oameni care ne adunam la biserica in noaptea de Inviere si apoi a doua zi la slujba de dimineata. Era vorba de familie si depanarea amintirilor si cel mai important, era vorba de acel sentiment important ca ceva important se sarbatoreste, ceva frumos, care iti dadea speranta.

Acum...acum nu mai stiu nimic...aproape ca nu mai simt nimic, nu mai am timp de nimic. Si foarte rapid, trec si Pastile cu miros de drob si pasca si apoi vine Craciunul si va trece si el...iar la anul..probabil ca trebuie sa se intample o minune sa mai simt ceva. Totul se schimba si ma enerveaza ca nu ma pot obisnui, ca  de doua- trei ori pe an, cand am nevoie sa simt acel "ceva", imi amintesc doar cum era odata.

sfarsit de an

Anul acesta, poate mai mult ca in oricare alt an, sarbatorile nu mai sunt ce au fost odata. Si orice as face si oricat m-as anima, un singur gand imi bantuie zilele. Craciunul nu mai este al meu. Si desi e cel mai greu lucru trebuie sa renunt la Craciun. Craciunul asa cum il stiam, nu va mai fi niciodata la fel desi in fiecare an speram ca poate se va intampla un miracol si voi simti din nou bucuria aceea...ei bine, degeaba ma mint, Craciunul nu mai este al meu!

Caterina is back

Caterina, tipa din blocul vecin trece prin momente destul de grele...sau poate ca grele e prea mult spus, hai sa zicem confuze. Ne-am apropiat destul de mult in ultimul timp, incercam sa ne cunoastem si sa facem pace. Poate vom ajunge sa fim prietene!
Oricum, spuneam ca e confuza. Nu stie ce sa creada despre ce simte. E genul de om care analizeaza orice. Nu prea stiu cum sa o ajut. E prea complicat pentru mine. Am gasit o scrisoare pe biroul ei...o scrisoare pe care i-a scris-o in caz ca e nevoie. Mie mi se pare un strigat de disperare...pe care el nu cred ca il va auzi vreodata. Caterina, vreau sa te ajut dar nu stiu cum!

"Simteam nevoia sa iti spun ce simt... ce se intampla in sufletul meu in aceste zile, ce imi trece prin cap in orele astea nesfarsite de singuratate si chin. Apoi mi-am dat seama ca nu stiu cu ce sa incep, de fapt nici macar nu stiu ce sa spun mai exact. Totul e foarte confuz. Ai reusit sa ma faci cea mai fericita persoana de pe pamant dar m-ai transformat in cea mai nesemnificativa. Niciodata viata alaturi de tine nu a fost previzibila. Asta ar trebui sa fie un lucru bun, nu m-am plictisit niciodata, doar ca nu iti sunt recunoscatoare pentru asta. Niciodata nu am fost sigura de ce simti, niciodata nu am stiut ce gandesti, niciodata nu am stiut ce insemn eu pentru tine, chiar daca au fost momente in care ma simteam stapina si lumea parea sa fie a mea, au trecut rapid pentru ca ai reusit de vreo cateva ori sa ma impingi jos de pe scara pe care tu stai in varf. Iar acum, dupa atata timp in care am incercat totul, ar trebui sa te compatimesc sau sa fiu alaturi de tine pentru ca pur si simplu nimic nu mai merge bine in viata ta. Cine a fost linga mine in serile in care te comportai ca un magar si simteam ca un bloc de gheata a mai usor de topit decat inima ta?! Nimeni...cu siguranta nu tu! Ai fost linga mine cumva cand simteam ca ceva nu merge si tu credeai ca exagerez? Nu! Ai incercat vreodata sa ma intelegi, sa ma intelegi cu adevarat, sa intelegi ce simt, sa lasi deoparte pragmatismul si ideea ca eu exagerez si dramatizez totul?!...Nu cred... In schimb acum eu ar trebui sa inteleg ca nimic nu va mai fi la fel dar ca ar fi pacat sa dam cu piciorul la tot...ar trebui sa inteleg ca esti confuz si ca nu ai nici o solutie... Imi pare foarte rau, eu am avut solutia, si cred ca am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru ca "noi" sa functionam. Am renuntat la multe, da stiu nu m-ai obligat tu sa fac asta, dar am facut-o pentru noi...si nu imi pare rau, imi pare doar in zadar... Ce as putea sa fac, cum as putea sa particip la lupta asta cand simt ca oricum nu contez...poate ca nu e adevarat, poate chiar insemn ceva pentru tine, dar din pacate nu simt asta decat de foarte putine ori... Stii ce e este foarte ciudat? Ca in ciuda faptului ca esti foarte imprevizibil, esti cel mai previzibil om pe care il cunosc. Daca voi pleca, sunt sigura ca te vei conforma cu ideea si vei incerca sa treci peste..Nu cred ca vei vrea sa ma intorci din drum si asta pentru ca ti-e frica...ti-e frica de faptul ca poate as face din nou ceva curajos pentru noi si ti-e frica de sentimentul de vinovatie. Cel mai bine e sa te speli pe maini si sa ai constiinta impcata... Nu am nevoie de asta deloc...."

Nu prea o inteleg pe Caterina....

eu...in 25 de ani

Nu am mai scris de foarte mult timp...Cred ca nu am avut curajul sa imi citesc apoi randurile si sa nu fiu mai dezamagita decat sunt. Au trecut si 25 de ani...si veti spune ca vor mai trece si altii. Problema este ca au trecut si m-au surprins, m-au dezamagit si m-au facut sa uit cine sunt..mai bine spus cine eram. Este foarte evident ca m-am schimbat mult si ca nu mai sunt pe placul multora dintre cunoscutii mei. Sincer, nici eu nu mai sunt pe placul meu. Probabil de aici atatia pitici si atatea frustrari. Dar in seara asta mi-am dat seama de ceva. Nici nu pot dar mai important, nici nu mai vreau sa fiu cum eram odata. Ca doar de asta trece timpul, pentru a schimba ceva la noi. Cine pricepe ca asta e ok, cine nu...ajunge ca mine. Pina in seara asta cand am realizat ca poate nu voi mai fi fericita cu mine niciodata, dar cu altii?!.. Ghinion.. dar un lucru e cert...Nu voi mai incerca sa imi scuz comportamentul si atitudinea, doar pentru ca in mod normal eram intr-un fel. Voi incerca sa nu mai imi fie teama sa fiu ursuza daca asta simt si nici sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac numai pentru a multumi pe cineva. Cu atat mai mult cu cat acel cineva probabil ca nici nu a incercat sa tina pasul cu schimbarea mea. Cand tii la cineva, o faci pentru ca in timp s-au adunat multe amintiri placute si acea persoana in viata ta a insemnat ceva. In momentul in care persoana respectiva se schimba si nu mai e asa cum vrei si cum o stiai, automat sentimentele tale sau felul in care o privesti se schimba, nu?! Ei bine, uitati-va bine la mine...M-am schimbat si nu voi mai fi niciodata la fel! Si cine spune ca timpul nu l-a schimbat se minte singur foarte bine. Poti sa te minti, dar cu cat accepti mai repede noul tu, cu atat mai bine...e mai greu cu acceptarea...cum spuneam nici mie nu imi place in totalitate de noua eu. Dar incerc sa o inteleg...pentru ca voi trai cu ea pentru tot restul vietii mele...si m-am saturat sa fiu nefericita pentru ca sunt eu. Dupa ce ma accept, ramine o singura problema, o sa ma accepti si tu? Vei mai tine la mine? Ma vei mai iubi si tu cand nu voi mai fi la fel? Noii noi vor mai fi compatibili? Raspunsurile la aceste intrebari sunt cele care ma panicheaza cel mai tare!
Nu mi-e frica de varsta pe care o am, nu mi-e frica de batranete sau alte deastea, mi-e frica de faptul ca nu foarte multi vor putea sa ma intelega asa cum sunt eu acum...si mi-e frica si ca eu nu voi mai putea sa ii inteleg...asa trece timpul peste noi.

Ce este fericirea?

"In ultima vreme imi tot bat capul cu ce inseamna sa fi fericit intr-o relatie, in ziua de azi. E clar ca nici o relatie nu e perfecta, doar ca unii oameni stiu sa isi tina gura cu privire la problemele pe care le au in viata de cuplu, chestie ce te face sa crezi ca sunt fericiti. Asta nu inseamna ca nu le au. In acelasi timp am ajuns la concluzia ca fericiti nu suntem decat la inceputul relatiei. Atunci cand nu vedem defecte, atunci cand nerabdarea de a ne vedea unul pe celalalt ne face sa ne concentram pe momentele frumoase si sa ne bucuram mai mult de ele. Dupa o vreme, acestea devin normale, nu mai sunt speciale, si nu le mai apreciem. Eu zic asa: sa te indragostesti e usor, o stim toti. Dar incercarea cea mai mare in viata de cuplu e sa ramai indragostit. In opinia mea e imposibil. Si dupa ce nu mai esti indragostit, si doar iubesti, atunci trebuie sa gasesti un echilibru intre toate elementele acelea care constituie actul de a iubi: prietenie, respect, iertare, suport, toleranta, umor, compasiune, abilitatea de a te pune in locul celuilalt, entuziasm, etc. Inca ceva: cine a spus ca banii nu aduc fericirea a fost un mare idiot..pentru ca banii iti dau posibilitatea sa faci chestii cu omul de care esti indragostit, sa prelungesti acea stare de indragosteala, iar cand asta dispare, sa continui sa faci chestii cu omul pe care acum il iubesti, ca sa continui sa il iubesti, ceea ce in final te face fericit. Do I make any sense?"

Yes you do....numai ca am ceva de obiectat...nu cred ca banii sunt cei care te fac fericit intr-o relatie...poti sa ai oricat si poti uita de unde ai plecat, poti uita ce vroiai sa faci cu ei. Si poate ajungi sa nu te mai bucuri de ei cu persoana iubita...si poate fi si invers...poti sa fii sarac, sau hai sa zicem modest si sa apreciezi mai mult lucruruile marunte..care atunci cand ai bani...le dai uitarii...asta e parerea mea...nu banii sunt conditia...conditia e omul...numai si numai omul!