O altă ea, cu ochii negri

Era acolo pe perete, dar cumva nu a crezut sau nu a vrut să creadă că există cu adevarat. În ziua în care și-a dat seama că departe, undeva, o altă ea, cu ochii ei negri, te așteaptă și ca tu te-ai regăsit în brațele ei, a realizat că povestea a luat sfârșit. Vroia să spună cuiva, dar nu avea cui.
Vroia să îi explice cineva, pentru că ție nu a avut curajul să îți ceară asta și oricum nu ai fi știut ce să îi spui, de ce acei ochi negri?! Ochii negri pe care îi pomeneai atunci când îi întâlneai privirea erau de fapt ochii unei alte ea? Sau când îi mângâiai părul, te gândeai la cea de departe? Când o strângeai în brațe, al cărei parfum te făcea să vibrezi?

Târziu în noapte, întrebările erau tot mai multe iar răspunsurile se pierdeau printre amintiri.

Se întreba dacă ești fericit și dacă da, de ce nu zâmbești. Se agăța de orice detaliu, pentru a mai scrie o pagină din poveste dar apoi a realizat că cea cu ochii negrii a fost mereu acolo, doar că nu a crezut sau nu a vrut să creadă că există cu adevărat.

Și intrebările au încetat să mai apară. A înțeles că e mai simplu așa. Cea cu ochii negri, normalitatea, liniștea, calmul, statornicia și obișnuința iar cea cu privirea de azur, nebunia, imprevizibilul, febra, și necunoscutul.

De atunci a încetat să te mai caute în orice loc îi amintea de tine și a zâmbit, pentru că a înțeles că foarte puțini aleg cărările luminate doar de lună.

Miraj

Neliniste, insomnii, dureri musculare si tremor. Amintiri fragmentate despre un zambet si buze moi. Ca prin ceata un parfum ii patrunde in nari insa cand sa-l inspire dispare ca si cum n-ar fi fost. O naluca ii apare in fata si o priveste cu ochi de vis. Ii intinde o mana si o cheama spre ea.  Nu intelege ce ii sopteste, cuvintele se pierd cumva, in miraj. Apoi naluca dispare ca si cum n-ar fi fost.

Buclele ii ascundeau privirea insa el i-a vazut-o si de atunci a facut tot posibilul sa i-o intalneasca din nou. A urmat-o pe carari luminate doar de luna, in colturi intunecate stiute doar de ea si in camera care i-a adapostit. Si privirea ei a fost cea care i-a adus impreuna din nou si din nou. A cautat-o printre miscarile unduitoare ale corpurilor, printre mangaierile pe pielea fina, atunci cand ii asculta rasuflarea calda sau cand ii imbata corpul cu sarutari. 

Mii de emotii, coincidente, dorinta de mai mult si o senzatie de deplin, toate aruncate langa o carte de Agatha si ore nesfarsite de sete...dispar ca si cum n-ar fi fost.

Nu isi mai aminteste clar nimic, a luat prea mult, desi credea ca stie cand sa se opreasca. Acum sta in colturi intunecate si asteapta cu privirea ascunsa de bucle sa dispara nelinistea, insomniile, durerile musculare si tremorul... ca si cum n-ar fi fost.

Nu e asa cum au spus altii ca va fi

 A intrebat-o ce vrea iar ea nu a avut puterea sa ii spuna nimic. De parca toate cuvintele au fost spuse si nu a mai ramas nimic de rostit. L-a privit ca si cum stia ca nu il va mai privi niciodata si a plans sperand ca totul se va sfarsi mai repede.

Cand a plecat de la ea, credea ca va simti un soi de eliberare, ca o piatra i se va lua de pe inima. Ca lucrurile se vor linisti si ca va redeveni cine nu mai este.

Cateva clipe mai tarziu, linistea mult asteptata nu era liniste iar eliberarea parea mai departe ca oricand. Se simtea prinsa intr-o capcana, intr-un vartej care ii facea capul sa bubuie de durere si inima sa i se franga in mii de bucati.

Il cauta in locuri unde stia ca ii poate simti prezenta, dar acele locuri erau mai goale ca oricand.

Daca asa e cel mai bine, de ce naibii doare atat de tare?!

...

Punctele de suspensie pot insemna mai multe lucruri: o intrerupere, o omisiune, ezitare, meditatie sau indoiala. Pot reprezenta durere, regret sau nedumerire. Insa in unele cazuri pot fi ceva mai mult de atat. Cele "trei puncte" pot marca un inceput. Stiu ca suna ciudat. Si stiu ca nu prea are noima ceea ce scriu.

Prima oara erau acolo pe ecran si nu le-am inteles sensul pentru ca nu era nici un context din care sa pot sa inteleg. Apoi cand le-am vazut si cu alta ocazie, am zambit pentru ca insemnau cu totul altceva. E ciudat cum din simple trei puncte poti sa deslusesti atatea lucruri. Nebunie, curiozitate, dor, caldura si o simplitate de-a dreptul complicata.

Si de fiecare data cand le voi mai vedea, nu vor mai insemna doar o intrerupere, o omisiune, ezitare, meditatie sau indoiala, durere, regret sau nedumerire...

Dimineata, dorinta si imbratisarea

La inceput a fost dorinta. Apoi a venit teama. Teama de necunoscut, de sacrificii si lacrimi, dar cel mai mult teama de neclar. Era o zi innorata si doar ploaia ii stia secretul. Se uita la aceeasi strada dar nu o mai recunostea, nici pasii pe care ii facea parca nu mai erau ai ei si de fiecare data cand inchidea ochii sa clipeasca, o durea nespus dimineata in care si-a dat seama cine este.

Deasupra ii plutea neputinta si gandul, iar din neant ii veneau vorbe dulci si otravitoare. Contrastele o oboseau si tot ce isi dorea era ca pentru o clipa lumea sa stea in loc, pentru a putea fi cuprinsa din nou de imbratisare. Era tot ce isi doreste. Nu stia daca era doar a ei sau mai exista vreo persoana prinsa in aceeasi imbratisare, dar nici nu mai conta. Conta doar dimineata, dorinta si imbratisarea.

Avea o mie de intrebari pe care nu indraznea sa le adreseze si mult mai multe raspunsuri pe care ar fi putut sa le ofere. Dar nu mai avea voce si nici intrebarile si nici raspunsurile nu isi mai aveau locul.

"Doamne, rupe-mi sufletul din piept...."